Comunicat de presă

Portret de Artist: Roy Chen

Dansatorul principal Roy Chen este la Shen Yun din 2013. El a luat medalia de aur la divizia masculină adultă a Competiției Internaționale de Dans Clasic Chinezesc din 2018 a New Tang Dynasty Television. Cunoscut pentru gentilețea sa dezinvoltă, care face pereche cu o personalitate amuzantă, Roy afișează o prezență scenică și un stil artistic pline de viață.

În acest articol din noua noastră serie Portret de Artist, Roy ne descrie distracția și chinul vieții de pe drumul turneelor, ca dansator.

Roy Chen

  • Născut în Taiwan
  • S-a alăturat companiei Shen Yun în 2013
  • „La sfârșitul fiecărui spectacol, de multe ori întâlnesc mulți membri ai publicului. Când le aud elogiile și mulțumirile, îmi amintesc de scopul meu ca dansator Shen Yun: să readuc la viață cultura tradițională chineză și să aduc frumusețe în lume. Aceasta este motivația mea.”

    15 Întrebări cu Roy

    Dacă ar trebui să vă descrieți în trei cuvinte, care ar fi acelea?
    Introvertit, meticulos, atent.

    Ce vă place cel mai mult când sunteți pe scenă?
    Posibilitatea de a juca roluri de tot felul și de a trăi bucuriile și tristețile diverselor personaje.

    Care este orașul dumneavoastră preferat de vizitat în timpul turneelor? De ce?
    Taipei, din Taiwan. Transport convenabil, mâncăruri bune, oameni grozavi.

    Aveți o rutină prin care treceți înainte de spectacole?
    Fac exerciții de întindere (stretching) jumătate de oră, după care lucrez la mișcările mele tehnice până la ora spectacolului, cu practicarea abilităților pe post de încălzire.

    Care a fost cel mai neobișnuit loc unde ați practicat dansul?
    În baia sălii de spectacol. Am profitat de numeroasele oglinzi pentru a verifica posturile de dans și pentru a mă asigura că sunt în forma corespunzătoare.

    Care ar fi o bucurie neașteptată a călătoriilor din turneu?
    Ocazia de a încerca multe feluri de mâncare diferite.

    Care ar fi o dificultate neașteptată a călătoriilor din turneu?
    Nu sunt un fan al mersului îndelungat cu autocarul. Orarul nostru de spectacole poate să devină destul de aglomerat și uneori trebuie să mergem distanțe mari într-o singură zi ca să ajungem la următorul oraș. Pe vremuri, mă gândeam: „Dorm în autocar și, când mă trezesc, vom fi deja acolo!” Dar, în realitate, îmi vine foarte greu să dorm în autocar.

    Dacă ați avea o putere supranaturală, care ar fi aceea?
    Capacitatea de a zbura, ca să nu mai trebuiască niciodată să stau mult timp în autocar. Vreau și să mă delectez cu priveliștea, de la înălțime.



    Care este personajul dumneavoastră istoric favorit și de ce?
    Îmi place Împăratul Taizong al Dinastiei Tang cel mai mult, pentru că era un monarh puternic, cu abilități și în artele civile, și în artele marțiale. Putea să combine sugestii diferite și să le sintetizeze în idei strălucite, ceea ce arată cât era de deschis la minte și de înțelept.

    Care a fost cel mai interesant lucru pe care vi l-a spus cineva după ce a văzut spectacolul? Sau cea mai memorabilă reacție a publicului.
    Îmi amintesc de un spectacol de la Kennedy Center, când un băiețel a venit la mine și a spus că vrea să facă o fotografie cu mine după spectacol. A spus că i-a plăcut mult Maimuța de Aur (cunoscută și ca Regele Maimuță) pe care am interpretat-o eu. Nu-mi știa numele, așa că îmi spunea Regele Maimuță. Aveam în mână o cană cu lapte cu cacao, iar el m-a întrebat: „Maimuțele beau și ele lapte cu cacao?” M-am amuzat copios.

    Ați avut vreodată trac sau vreun moment de spaimă pe scenă?
    Nu mi-a fost niciodată frică să interpretez pe scenă. Chiar dacă sunt introvertit, nu am avut niciodată tracul șcenei. De fapt, îmi face plăcere să fiu în fața audienței. Îmi amintesc de când eram copil, deseori mă chema învățătorul să interpretez ceva. Chiar și cu zero pregătire, mă asiguram că ofer o reprezentație însuflețită.

    Pe parcursul a celor peste 100 de spectacole din fiecare sezon, cum vă mențineți prospețimea și standardul artistic înalt?
    Mă transpun în mod imaginar în fiecare rol pe care îl am de jucat, înainte de spectacol și îmi cer mie însumi să dau tot ce pot mai bine pentru fiecare mișcare, ca să fiu demn de fiecare audiență.


    În ce mod sunteți diferit acum față de atunci când v-ați alăturat companiei Shen Yun?
    Cred că m-am schimbat mult. Eram tânăr când m-am alăturat companiei Shen Yun, și am început imatur, și în dans, și în viață. Dar am fost îmbogățit profund, fiind la Shen Yun în ultimii ani. În acești ani, mi-am cultivat considerabil caracterul personal. Maturitatea în aceste aspecte mi-a permis să îmi înalț capacitatea de dans la niveluri mai înalte, așa că sunt foarte recunoscător față de Shen Yun.

    Cum definiți succesul în viață?
    Cred că, dacă încerci să faci tot ce poți în viață, cu inima pură, cu conștiința curată și fără regrete, atunci este un succes.

    Dacă ați avea o dorință, care ar fi aceea?
    Ca Shen Yun să poată să țină spectacole în China continentală.

    Sezonul nostru din 2022 a fost extins până în iulie. Intrați pe ShenYun.com/tickets pentru a găsi orașul cel mai apropiat de dumneavoastră.

     

     

    PREZENTARE Video
    Stele ale Shen Yun: Roy Chen


    Apăsați aici pentru a urmări întregul material video.

    Comentarii