Spectacolul

Shen Yun Performing Arts este cea mai bună companie de muzică și dans clasic chinezesc din lume. A fost înființată la New York de către artiști de elită, mânați de o misiune comună - aceea de a readuce la viață lumea pierdută a culturii tradiționale chinezești. 

 

Numele Shen Yun înseamnă:
Frumusețea Ființelor Divine Dansând

9 Caracteristici

care fac din Shen Yun un spectacol unic

1

China era cândva cunoscută drept „Țara Divinului”. Aceasta reflecta o credință conform căreia cultura sa glorioasă a fost adusă de sus aici jos. Oamenii au căutat armonia dintre Cer, Pământ și umanitate și au urmat cursul naturii. Dar în anul 1949, Partidul Comunist Chinez a venit la putere. A considerat acest patrimoniu spiritual ca pe o amenințare ideologică, și timp de decenii a încercat să distrugă aceste tradiții. Lucru care aproape că i-a reușit.

Apoi, în 2006, un grup de artiști chinezi s-a reunit în New York, mânați de o misiune: aceea de a reînvia cultura chineză autentică. Ei au format Shen Yun. Non-profit și independent de orice guvern, Shen Yun a readus la viață această cultură aflată în pragul dispariției.

2

În inima spectacolelor Shen Yun se află o incredibilă formă de artă, cunoscută drept dansul clasic chinezesc. Cu salturile și cu eleganța sa delicată, el este una dintre cele mai atletice și mai expresive forme de artă din lume.

Dansul clasic chinezesc datează de mii de ani. A fost îmbogățit și rafinat dinastie după dinastie, devenind unul dintre sistemele de dans cele mai comprehensive din întreaga lume.

Astăzi, în China, este amestecat în mod regulat cu dansul militar sau cu stilurile de dans moderne, într-o asemenea măsură încât oamenii nu mai știu exact ce vizionează. Numai Shen Yun oferă spectacole de dans clasic chinezesc în forma sa cea mai pură, păstrând estetica sa tradițională în felul în care aceasta a fost transmisă inițial.

3

Din momentul în care bate gongul pentru a vesti începerea spectacolului, știți că sunteți în fața a ceva memorabil

Orchestra Shen Yun este prima orchestră din lume care combină permanent instrumentele occidentale cu acelea orientale. Instrumentele chineze antice, precum erhu care înfioară sufletul sau pipa delicată, dirijează melodia în fruntea unei orchestre occidentale complete, compuse din instrumente cu corzi, instrumente de percuție și instrumente de suflat din lemn și din alamă. Amestecul muzical al melodiilor tradiționale orientale cu puternica orchestrație occidentală este deschizător de drumuri, iar compozițiile în totalitate originale ale Shen Yun au câștigat atât aprecierea muzicienilor premiați, cât și a criticilor. 
Două tradiții mărețe producând un sunet revigorant.
4

Teatrul antic chinez și opera timpurie europeană împărtășesc aceeași tehnică de canto; teatrul chinez folosește adeseori o metodă naturală de canto care în esență nu diferă de bel canto. Dar adevărata tehnică de canto în registrul superior a fost pierdută de atunci, atât în Orient cât și în Occident. Astăzi, cântăreții Shen Yun sunt instruiți în mod unic pentru a utiliza această tehnică tradițională clasică pe scena modernă.

Cântăreții Shen Yun se disting prin neasemuita abilitate de a cânta în limba chineză folosind tehnica tradițională bel canto. Textele cântecelor sunt traduse pe fundal. (Soprana Haolan Geng)

5

Costumele și culorile tradiționale pe care le descoperiți în spectacolul Shen Yun, sunt fidele esteticii și stilurilor tradiționale. Nuanțele lor vibrante și detaliile rafinate insuflă viață proaspătă în fiecare piesă și poveste de dans, decorând prezentul cu splendoarea trecutului.

Legenda spune că îmbrăcămintea chineză antică a fost inspirată de către veșmintele purtate în Ceruri. Costumele Shen Yun aduc înapoi stilurile diferitelor dinastii, regiuni și grupuri etnice ale Chinei. 

6

La un spectacol Shen Yun veți vedea artiștii, literalmente, într-o lumină complet nouă. Fie că este vorba de lumini, sunet sau de scenografie, Shen Yun utilizează tehnici artistice tradiționale. Fiecare parte a producției există pentru a susține și pentru a direcționa atenția către remarcabilii artiști. Veți auzi sunetul cel mai natural al orchestrei și veți vedea dansatorii luminând scena. Rezultatul este un spectacol într-o sincronizare perfectă.

7

Proiecția digitală a Shen Yun vă pune în mod instantaneu pe scenă. Extinzând scena către tărâmuri infinite, proiecția permite o narațiune fără limite. Are de asemenea câteva surprize. O inovație Shen Yun creează o interacțiune perfectă între proiecție și artiștii de pe scenă - o invenție atât de originală încât își are propriul său brevet.

8

Există un lucru care îi unește pe artiștii Shen Yun dincolo de artele spectacolului. Acești artiști sunt de asemenea căutători spirituali într-o călătorie pe care o împărtășesc. Ei meditează împreună, studiază împreună învățături și depun eforturi pentru a trăi conform principiilor de adevăr, compasiune și toleranță. Autodisciplina lor este remarcabilă, iar ei cred că cultivarea inimii este calea de a crea arta care atinge sublimul în frumusețe.

9

În fiecare an, Shen Yun vine cu câte o producție complet nouă, sub toate aspectele: coregrafie, muzică, costume, proiecția digitală precum și legendele. Este o întreprindere artistică enormă - în 14 ani Shen Yun a produs 14 spectacole diferite, pe care le-a prezentat pe tot mapamondul. Este un fenomen ce cu siguranță nu doriți să-l ratați!

Descoperiți
grandiozitatea unui spectacol Shen Yun

Cumpărați bilete