Cele patru frumuseți
Dacă v-ați plimbat vreodată pe culoarele unui supermarket chinezesc, este posibil să fi dat peste niște cutii de tablă ornamentate cu patru femei de etnie chineză pe capac. Acestea sunt "Cele patru frumuseți" din istoria Chinei. După cinci mii de ani de istorie, ce le face pe aceste patru doamne atât de speciale?
Există un proverb chinezesc care spune că o doamnă este atât de frumoasă încât "ea face peștii să se scufunde și păsările să cadă, eclipsând luna și făcând de rușine florile" (沈魚落雁,閉月羞花, chén yú luò yàn, bì yuè xiū huā). Această zicală a fost inspirată de aceste femei:
Când doamna Xi Shi s-a uitat în oglinda apei unui iaz, peștii au fost atât de uimiți încât s-au scufundat și mai adânc în apă. Doamna Wang Zhaojun era atât de frumoasă încât atunci când păsările o vedeau, cădeau din cer. În fața doamnei Yang Guifei, florile erau prea jenate pentru a-și arăta fețele. Iar frumusețea doamnei Diao Chan a eclipsat luna.
În timp ce aspectul lor fizic incomparabil a fost suficient pentru a le diferenția de celelalte femei, ceea ce le-a stabilit cu adevărat reputația au fost rolurile importante pe care le-au jucat în istoria Chinei. Să vi le prezentăm în ordine cronologică.
1. Doamna Xi Shi
Prima frumusețe a fost Xi Shi, care a trăit în jurul secolului al V-lea î.e.n. Aceasta a fost o perioadă tulbure în istoria Chinei, cu imperiul divizat și mai multe regate în război. Regele Fuchai din statul Wu tocmai cucerise statul Yue, luându-l prizonier pe regele acestuia - Goujian. Pentru a-l învinge pe Fuchai și pentru a-și recăpăta independența, regele învins (devenit acum vasal) și consilierii săi au pus la cale un complot pentru a-l înduioșa pe Fuchai și pentru a-i distrage atenția. Iar ca armă secretă, au ales-o pe Xi Shi.
Originară dintr-un sat mic, Xi Shi a fost selectată pentru a intra la curtea imperială, unde Goujian și consilierii săi au pregătit-o. Timp de trei ani, a învățat eticheta, să cânte și să danseze. Odată ce a fost pregătită, a fost prezentată lui Fuchai, asumându-și rolul de doamnă favorită a regelui.
Cu o persoană atât de frumoasă ca Xi Shi care îi distragea atenția regelui Fuchai, învinsul Goujian a profitat de această oportunitate. După 20 de ani lungi de așteptare, de suferință și de umilință, momentul era potrivit pentru vasalul Goujian să atace. L-a învins pe Fuchai și a recâștigat independența statului Yue.
În ceea ce o privește pe Xi Shi, există un pic de mister. Unii spun că a fost sfâșiată între dragostea reală pentru Fuchai și loialitatea față de patria ei, așa că s-a sinucis pentru a-și încheia misiunea. Alții spun că a fugit cu Fan Li, mâna dreaptă a lui regelui Goujian.
Indiferent de modul în care și-a petrecut ultimii ani de viață, timp de peste două milenii, ea a fost amintită pentru sacrificiul ei și pentru că a întruchipat idealurile de loialitate, curaj și altruism.
2. Doamna Wang Zhaojun
Cu patru secole mai tarziu, ajungem la Wang Zhaojun, născută în jurul anului 50 î.e.n. în timpul dinastiei Han de Vest (202 î.e.n. - 9 e.n.). Ea a crescut într-o familie aristocratică și de la o vârstă fragedă era deja versată în clasici și putea hipnotiza ascultătorii cu modul în care cânta la pipa. Pe lângă talentele sale, înaintând în vârstă, s-a transformat într-o femeie de o frumusețe excepțională, așa că nu a fost o surpriză atunci când a fost aleasă să intre în interiorul palatului. Ca parte a haremului, avea acum ocazia să devină una dintre concubinele împăratului.
Atunci când alegea o nouă concubină, împăratul consulta portretele doamnelor din haremul său. Însă la acea vreme, aceste portrete erau create de pictori lacomi care nu se supărau să înfrumusețeze tabloul unei candidate dacă aceasta îi strecura un bacșiș frumos.
Zhaojun a refuzat să-i mituiască pe pictori, ceea ce i-a determinat pe aceștia să îi deseneze un tablou hidos. Deși poseda o frumusețe sublimă și talente strălucitoare, a fost trecută cu vederea și nu a fost prezentată niciodată împăratului. Nu a putut decât să-l admire de la distanță și să aștepte.
Între timp, împăratul se străduia să mențină o pace fragilă cu puternicele triburi nomade din nord. În anul 33 î.e.n., șeful lor - Huhanye - a vizitat capitala dinastiei Han de Vest. În schimbul ofrandelor sale tributare, împăratul l-a răsplătit cu generozitate. Totuși, ceea ce își dorea cu adevărat căpetenia era mâna unei prințese Han - dorea să devină ginere imperial. Pe de o parte împăratul era reticent să se despartă de prețioasa sa fiică, dar pe de altă parte dorea să-i facă pe plac formidabilei căpetenii și să consolideze legătura dintre ei.
În acel moment, unul dintre consilierii loiali ai împăratului, îi propune acestuia un plan, și anume să deghizeze o altă domnișoară de la palat pentru a-i lua locul fiicei îmăratului. Împăratul este de acord iar domnișoara aleasă nu este nimeni alta decât Zhaojun, care în acel moment era necunoscută împăratului și nu avea nicio importanță pentru el.
Consilierul se apropie de Zhaojun și o întreabă: „Ești dispusă, pentru pacea imperiului, să te căsătorești cu căpetenia și să mergi să trăiești în pustiul nordic printre nomazi?” La început ea refuză propunerea, gândindu-se la viața ei minunată din palatul Han. De asemenea, ea ar putea rămâne aproape de împărat și într-o zi, cine știe... Prin comparație, viața în regiunile nordice ar fi fost rece și dură în stepele neiertătoare. Să-și ducă o existență sumbră într-o iurtă improvizată, îngrijind vitele zi de zi, pe un pământ străin, vorbind o limbă străină, cu oameni și obiceiuri pe care nu le cunoștea, să nu-și mai vadă niciodată familia...
Totuși, Zhaojun s-a gândit la toți oamenii pe care decizia ei îi va afecta. Ea a înțeles că o alianță matrimonială de succes ar însemna pentru Dinastia Han sfârșitul războiului, al suferinței și al morții pe câmpul de luptă. A suspinat, și-a liniștit inima și a fost de acord.
În timp ce ea se pregătea de plecare, împăratul a venit să o verifice. A fost șocat! Ceea ce se afla în fața lui nu era o fecioară obișnuită de la palat, ci o femeie cu o frumusețe din altă lume care i-a făcut inima să tresară. S-a îndrăgostit instantaneu.
Împăratul o voia pe Zhaojun pentru el, dar cum putea să-și încalce promisiunea făcută căpeteniei nomade Huhanye? Cu inima grea, împăratul a îngropat orice gând de a o păstra. Pe de altă parte, căpetenia era încântată de faptul că împăratul îi acordase cea mai cerească femeie pe care o văzuse vreodată. A doua zi dimineața devreme, nomazii au părăsit palatul cu noua lor regină. Zhaojun a întors capul pentru ultima oară pentru a se uita la împărat și la palatul care se îndepărta, o imagine care a fost captată în operele de artă de atunci.
După ce a ajuns în stepă, Zhaojun s-a adaptat la stilul de viață al nomazilor și a devenit regina lor. Cu toate acestea, nu și-a uitat niciodată patria natală și i-a îndemnat mereu pe căpetenie și pe ceilalți lideri să mențină relații pașnice. A rămas alături de ei pentru tot restul vieții, chiar și după moartea soțului ei, și datorită ei nu au existat războaie între nomazi și dinastia Han de Vest pentru o remarcabilă perioadă de șaizeci de ani.
Povestea ei a fost descrisă în mod viu în mini-drama de dans din stagiunea 2022 a companiei Shen Yun, intitulată „Povestea doamnei Wang Zhaojun”.
3. Doamna Diao Chan
De la dinastia Han de Vest, sărim în zilele de apus ale dinastiei Han de Est, în secolul al II-lea e.n., unde o întâlnim pe cea de-a treia frumusețe a noastră - Diao Chan. Ea a făcut parte dintr-o elaborată capcană a frumuseții întinsă pentru a înlătura un tiran brutal, o poveste surprinsă în romanul clasic „Romanța celor trei regateˮ.
Povestea începe atunci când împăratul moare și copilul său este pus pe tron. Un general tiranic pe nume Dong Zhuo se folosește de slăbiciunea tânărului împărat pentru a prelua controlul curții regale, nutrind aspirații de a deveni el însuși împărat. Dong Zhuo este brutal și însetat de sânge, executând orice oficial care îndrăznește să-i stea în cale.
Dong Zhuo este ajutat și protejat de fiul său adoptiv - un războinic înalt, îndrăzneț și înfricoșător - pe nume Lü Bu.
În timp ce imperiul este pe punctul de a se prăbuși, un ministru loial pe nume Wang Yun este profund tulburat, în timp ce mintea lui caută o soluție. Propria sa fiică adoptivă, superba Diao Chan, îi simte suferința și îl întreabă dacă poate face ceva pentru a-l ajuta.
Wang Yun este brusc inspirat. El pune la cale un plan complicat și periculos, mai ales pentru frumoasa și inocenta sa fiică Diao Chan.
Ministrul creează un conflict între tiran și fiul său adoptiv, oferindu-i mâna lui Diao Chan în căsătorie mai întâi lui Lü Bu și apoi, separat, lui Dong Zhuo. Diao Chan se întoarce apoi în fugă la Lü Bu, îndurerată, spunând că ea este a lui, și totuși Dong Zhuo o va forța să se căsătorească cu el!
Lü Bu este înfuriat de Dong Zhuo. Dong Zhuo crede că Lü Bu încearcă să-i fure soția. Într-un exces de furie, Lü Bu îl ucide pe Dong Zhuo și fuge din palat. Misiune îndeplinită.
Acțiunile lui Diao Chan sunt o adevărată reprezentare a "yi" (義), termen care combină valorile de loialitate, dreptate și justiție, și care reprezintă tema principală a operei "Romanța celor Trei Regate" (acest termen este inclus chiar în denumirea chineză a romanului - san guo yan yi).
Povestea domniței Diao Chan a fost surprinsă în drama de dans „Capcana frumusețiiˮ din cadrul spectacolului Shen Yun din anul 2020, precum și în opera originală „Stratagemaˮ.
4. Doamna Yang Guifei
Ultima, dar nu cea din urmă, este povestea doamnei Yang Guifei, o poveste de dragoste din secolul al VIII-lea, din perioada de apogeu a marii dinastii Tang.
Împăratul Tang Xuanzong este îndrăgostit de frumusețea ei și în curând devine concubina sa favorită. Împăratul o copleșește pe doamna Yang cu titluri imperiale și bijuterii prețioase, umplându-i viața de splendoare. În scurt timp, împăratul își petrece toate zilele lenevind cu doamna Yang, răsfățându-se cu cele mai frumoase lucruri din viață.
Dar, în timp ce ei dansează și se ospătează cu bucate alese, în afara palatului se pregătesc probleme. Liderii facțiunilor militare capătă putere și plănuiesc o rebeliune, în timp ce oficialii corupți au mituit membrii familiei doamnei Yang în beneficiul lor personal.
Totuși, împăratul continuă să neglijeze afacerile de stat pentru cele ale inimii. Consilierii săi protestează și îl admonestează de nenumărate ori, dar el îi ignoră. Când rebelii pătrund în cele din urmă în palat, împăratul și însoțitorii săi sunt nevoiți să fugă.
Odată scăpați de pericol și puși la adăpost, consilierii și gărzile împăratului refuză să continue. Aceștia susțin că doamna Yang este responsabilă de distragerea atenției împăratului, făcându-l să-și abandoneze îndatoririle și îngenunchind dinastia Tang. Ei nu vor mai apăra dinastia Tang decât dacă doamna Yang va fi pedepsită - luându-și viața. Văzând că nu există nicio cale de a rezolva situația, împăratul, cu inima frântă, consimte.
Povestea acestei a patra frumuseți a fost descrisă în spectacolul de dans Shen Yun din stagiunea 2023, intitulată „Împăratul Tang și Doamna Yangˮ.
* * *
Așadar, data viitoare când vă aflați într-un supermarket chinezesc, vedeți dacă le puteți identifica pe cele patru frumuseți. Este doamna Xi Shi care adună flori lângă apă? Sau doamna Zhaojun cu pipa și cu mantia ei roșie? Este doamna Yang cu coafura ei elaborată și hainele aurii din dinastia Tang? Și doamna Diao Chan, cu ochii umezi, ținând în mână un băț de tămâie?
Pentru a înțelege cât de remarcabile au fost, ați putea să vă gândiți la următorul lucru: care dintre oamenii de astăzi - bărbat sau femeie - va fi amintit peste două mii de ani?