Dinastia Yuan

Atunci când conducătorul mongol Kubilai Han a fondat Dinastia Yuan, în 1.271, a devenit primul împărat al Chinei care nu era chinez de etnie Han. În decursul următoarelor decenii, China va face parte dintr-un imperiu de o mărime fără precedent și, deloc surprinzător, vremea Dinastiei Yuan a fost o era de o extraordinară diversitate culturală și schimburi comerciale internaționale. Totuși, nu a durat nici măcar 100 de ani, luând sfârșit în anul 1.368.

În 1.206, războinicul Temujin, a adus împreună, într-o mare adunare ținută pe malurile râului Onon din Mongolia (azi la granița dintre Rusia și Mongolia – n.t.), un important număr de conducători de triburi mongole. Toți aceștia i-au acordat titlul de « Genghis Han » - « Domn peste Toți ». În 1.276, unul dintre nepoții săi – Kubilai Han – a mutat capitala imperiului Chinez, în modernul de azi Beijing, cunoscut în acele vremuri sub numele de Dadu. Patru ani mai târziu a decretat începutul unei noi dinastii.

În următorii zece ani, armatele sale au eliminat ultima opoziție din partea Dinastiei Song-de-Sud, stabilind astfel controlul mongol total asupra întregii Chine. Kubilai Han s-a inspirat din fraza da zai qian yuan (“Măreția este atributul primordial al Cerului”) din Cartea Schimbărilor, numind astfel imperiul Mongol – Mărețul Yuan.

Armatele mongole au luptat apoi să-și întindă stăpânirea în toate direcțiile și au pus bazele celor 4 Hanate (I – Dinastia Yuan, din Mongolia și China, II – Iranul de astăzi, III – Hanatul Hoardei de Aur, din Rusia și Europa de Est de azi, IV – Hanatul Chagatai din centrul Asiei ; n.t.-nota traducatorului). Conducătorii Dinastiei Yuan au recucerit vechile teritorii ale Chinei pierdute înca din timpul Dinastiilor Han și Tang, aducând imperiului alte teritorii precum Tibetul, Mongolia Exterioară precium și întinse părți din ceea ce este azi Rusia. La apogeu, partea chineză a Imperiului Mongol atinsese aproximativ 14 milioane de km pătrați.

Acoperind un teritoriu atât de întins, Dinastia Yuan a dezvoltat un comerț exterior foarte robust, incluzand aici și Drumul Mătăsii Maritim, care lega China de India, iar prin Orientul Mijlociu și prin Marea Mediterană, conecta China chiar de Europa. În timpul acestei perioade, China făcea comerț cu 140 de națiuni străine, aceasta contribuind și mai mult la diversitatea culturală a imperiului.

Mulți arabi și europeni au ajuns astfel în China, unii dintre ei chiar deținând titluri oficiale la curtea imperială. Mulți dintre acești străini – dintre care cel mai faimos avea să devină venețianul Marco Polo – și-au descris experiențele în jurnalele lor de călătorie. Acestea au ajuns să fie populare în Europa și au stimulat călătoriile exploratorii pe mare.

În timpul guvernării lor peste aceste imense teritorii, împărații Yuan au păstrat sistemul de guvernare format din Cele Trei Departamente și Cele Șase Ministere, instituite de către dinastiile Sui și Tang. Totuși, Kubilai Han, nu a reinstaurat la început sistemul imperial confucianist de examinare pentru a accede în rândul funcționarilor publici, examinare ce fusese aproape în întregime eliminată în timpul perioadei inter-dinastice. 

Această abordare mai dezinteresată în ceea ce privește sistemul de învătământ, a dus la o rapidă dezvoltare a unei culturi populare și a artelor lirice. Forma poetică qu – un fel de vers cântat – a caștigat popularitate și a devenit una dintre cele 3 forme de poezie ale Chinei, alături de clasicele stiluri shi – din dinastia Tang – și ci – din timpul dinastiei Song.

Perioada de sfârșit a dinastiei Yuan și cea de început a dinastiei Ming, a fost cea în care a luat naștere nuvela populară. Deși romanele clasice “Haiducii din Mlaștină” (Outlaws of the Marsh ) și “Romanța Celor Trei Regate” (Romance of the Three Kingdoms) au fost scrise în timpul dinastiei Ming, totuși autorii acestora se născuseră în timpul dinastiei Yuan, și au fost influențați de cultura populară din timpul aceasteia din urmă.

În ceea ce privește religia, conducătorii Yuan au îmbrățisat Budismul Tibetan, plasându-l chiar deasupra taoismului tradițional și budismului chinez. Totuși, ei au fost receptivi și toleranți în ceea ce privește toate religiile, favorizând astfel o era de creștere și expansiune pentru multe credințe, inclusiv pentru creștinism.

Deși o dinastie de origine mongolă, împărații Yuan au început să aplice politici de sinicizare (sinicizarea = mișcarea istorică, sociologică, culturală care face cultura chineză din ce în ce mai importantă într-o anumită societate - n.t.) chiar din timpul domniei lui Kubilai Han. Conducătorii Yuan au combinat legi și politici aduse cu ei din Mongolia, cu cele folosite de către etnia chineză Han. Pe măsură ce dinastia s-a consolidat, tot mai mult accent s-a pus pe Confucianism. În anul 1.307, împăratul Temur Han i-a conferit lui Confucius (551 î.e.n – 479 î.e.n) titlul de “Cel mai sacru propagator princiar”. Iar în 1.315, împăratul Bayantu Han a decretat restabilirea sistemul imperial confucianist de examinare pentru accederea în rândul funcționarilor publici.

Legenda spune că, spre sfârșitul dinastiei, o profeție se răspândise în imperiu, avertizând : “Un om de piatră cu un singur ochi, va ridica fluviul Galben împotriva Chinei.” Curând, fluviul Galben se revărsă provocând inundații, iar curtea imperială dădu un edict de reparare a malurilor acestuia. Spre marea uimire a lucrătorilor, aceștia descoperiră o statuie de piatră reprezentând un om cu un singur ochi. Au urmat rebeliunile țărănești, care în cele din urmă, au provocat căderea dinastiei. În 1.368, Zhu Yuanzhang a alungat mongolii din câmpiile centrale ale Chinei, punând bazele Dinastiei Ming.