Datorită creșterii îngrijorării publicului cu privire la coronavirus, unii membri ai auditoriului au întrebat dacă spectacolele vor mai avea loc. Avem vești bune: compania Shen Yun nu provine din China, așa că spectacolele își vor menține programul stabilit.
Sediul Shen Yun se află în New York, nu în China. Artiștii nu au mai vizitat China de câțiva ani, nu au avut recent contact cu oameni din China și, de fapt, Shen Yun nu are voie să țină spectacole în China.
Compania Shen Yun Performing Arts a fost înființată pe meleagurile statului New York cu misiunea de a reînvia cei cinci mii de ani de cultură și tradiție chineză. O asemenea misiune nu poate fi întreprinsă decât în afara Chinei. Asta pentru că, în China, regimul comunist a petrecut ultimii șaptezeci de ani încercând să distrugă sistematic cultura, valorile și artele tradiționale. În 2006, un grup de artiști chinezi de elită din întreaga lume s-a reunit în New York și a decis să readucă această cultură pierdută pentru a o împărtăși lumii. În felul acesta a luat naștere Shen Yun.
Cu toate că Shen Yun a cunoscut un succes de anvergură mondială, companiei nu i s-a permis niciodată să țină spectacole în China. Partidul Comunist Chinez, prin ambasadele și consulatele sale din întreaga lume, a încercat în mod repetat să saboteze spectacolele Shen Yun, trimițând scrisori teatrelor și cerându-le să anuleze spectacolele și punând presiune pe oficiali guvernamentali din Statele Unite, Noua Zeelandă, Germania și multe alte țări. Aceste tentative au eşuat, iar spectacolele Shen Yun au continuat să fie prezentate cu succes.
Membrii personalului Shen Yun - dansatori, muzicieni, precum și echipaj tehnic - se antrenează și trăiesc în New York. Lor li s-a interzis individual dreptul de a călători în China, cu mult timp în urmă când, datorită implicării lor în Shen Yun, guvernul chinez i-a trecut pe lista neagră. Niciunui interpret nu i s-a permis să viziteze China în ultimii ani.
Acestea fiind spuse, publicul se poate bucura de spectacolele Shen Yun având certitudinea că artiștii sunt separați de pericolele care s-au manifestat recent în China. Ceea ce Shen Yun aduce publicului sunt tradițiile, poveștile, dansul și muzica autentică din China antică, tot ce e mai bun din tradiția Chinei.
Vă așteptăm să luați parte la spectacolele noastre!