Comunicat de presă

Ce este Falun Dafa?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim. S-ar putea să fi văzut "Dafa" menționată într-un cântec Shen Yun. Sau poate ați văzut reportajul despre dans care vorbește despre persecuția persoanelor care practică Falun Dafa în China și ați dorit să aflați mai multe. Sau poate chiar ați auzit sau ați citit undeva că artiștii Shen Yun practică împreună meditația Falun Dafa.

Așadar, ce este Falun Dafa?

Falun Dafa este cunoscută și sub numele de Falun Gong. Este o disciplină spirituală meditativă care include cinci exerciții care seamănă cu qi gong și cuprinde învățături care se concentrează în jurul celor trei principii de bază: Adevăr, Compasiune și Toleranță. Manualul său principal este Zhuan Falun.

Scurt istoric

Falun Dafa are rădăcini străvechi și provine din lunga tradiție chineză a practicilor de cultivare spirituală. În forma sa actuală, a fost prezentată publicului abia în 1992 și a câștigat rapid popularitate.

Poate ați auzit că practicanții Falun Dafa sunt persecutați astăzi în China. Acest lucru a început în 1999, când zeci de milioane de oameni practicau meditația Falun Dafa în parcurile din China. Temându-se de popularitatea sa ca ideologie independentă aflată în afara controlului său, Partidul Comunist Chinez a lansat o campanie de persecuție la nivel național, încercând să o elimine. Cu toate acestea, peste două decenii de tortură, închisoare și crime în masă mai târziu, acești căutători spirituali din China perseverează în credința lor și continuă să reziste prin nonviolență.

Falun Dafa și Shen Yun

Dacă ați merge în culise înainte de un spectacol Shen Yun, ați putea vedea dansatori meditând, singuri sau în grup, calmându-și mintea și odihnindu-și corpul. Atât China, cât și Occidentul au o istorie a artiștilor care integrează spiritualitatea în lucrările lor. Artiștii Shen Yun urmează această tradiție, inspirându-se din învățăturile, disciplina și îndrumarea Falun Dafa.

Pentru artiștii noștri, a practica Falun Dafa este mai mult decât o simplă meditație. Este o stare de spirit care ghidează viața de zi cu zi, orientată spre îmbunătățirea de sine, asumarea responsabilității și punerea celorlalți pe primul loc.

Artiști persecutați

Pentru o serie de artiști Shen Yun, persecuția din China nu este o problemă îndepărtată legată de drepturile omului, ci ceva ce au experimentat personal. Avem artiști care și-au pierdut un părinte din cauza torturii, au fost ei înșiși întemnițați, și cel mai frecvent, au fost forțați să își părăsească casa și familia pentru a scăpa din China și a începe o viață nouă peste ocean.

Echipa artistică a companiilor Shen Yun aduce pe scenă nu doar povestea modului în care oamenii nevinovați din China sunt reprimați cu brutalitate, ci și curajul convingerilor lor și puterea credinței lor. Dacă urmăriți interviurile cu publicul, veți vedea că aceste povești bazate pe fapte reale sunt adesea foarcele mai inspirante, puternice și memorabile.

Mai multe informații:

De ce nu poate Shen Yun să prezinte spectacole în China?

Artiști persecutați

Despre persecuție: Centrul de informare Falun Dafa

Despre această practică și învățăturile sale, inclusiv resurse gratuite: www.falundafa.org.